Din parc

Afara este o zi de toamna superba, una din acele zile pe care e pacat sa le irosesti stand intre 4 pereti de beton, una din acele zile care te fac sa iti doresti sa fii afara, sa alergi prin iarba, sa dormi la umbra unui copac uitand de griji si de tot ceea ce te inconjoara, sa fii printre oameni dar singur, doar tu cu tine si eventual micile ganganii care nu iti dau pace, dar al caror joc nevinovat nu te deranjeaza absolut deloc.
Am ales sa fac un lucru, atipic pentru romani, si anume sa stau sa scriu, sa citesc, sa gandesc, tolanit in iarba, in parc. Spun atipic pentru ca traim intr-o tara in care pana si calcatul pe iarba era interzis pana acum mai putin de un an, unde notiunea de iesit la iarba verde se confunda cu urcatul in masina, bineinteles dupa ce iti faci bagajul minim - gratar, lemne, carbuni si carne, un drum de o ora, facut focul, mancat friptura eventual pe ritm de manele, udat totul cu bere la PET din belsug, dupa care hop inapoi in masina si destinatia micul tau palat comunist de la etajul 10 al unui bloc gri.
Azi nu am ales sa fiu rupt de realitate, ci am ales sa iau cu mine laptopul, sa vorbesc cu oameni dragi si sa scriu. Am micul meu coltisor de 2 metri patrati unde zgomotele masinilor parca nu patrund, tipetele celor care protesteaza in fata palatului parlamentului nu razbat, unde se aud doar gandurile mele, freamatul si fosnetul lor generat de procesul de asezare si rearanjare a lor. Totul se transforma, nimic nu se pierde.